Multe firme din București și Ilfov primesc rapoartele de evaluare a riscurilor, le îndosariază și continuă activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Presupunerea că există undeva o dată limită universală – un termen legal unic care se aplică tuturor situațiilor – este, în practică, greșită.
Un evaluator de risc nu propune o cronologie arbitrară. Planul structurat pe care îl livrează conține termeni care variază în funcție de severitatea fiecărei amenințări identificate și de obligațiile legale aplicabile în România. Altfel spus, importanța nu o dictează raportul în sine, ci natura riscului descris în el.
Cum se determină importanța implementării conform legislației din România?
Cadrul legal românesc nu lasă mult loc de interpretare atunci când vine vorba de riscuri cu impact direct asupra siguranței fizice. Ordonanța SGG 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial și HG 1425/2006 – care completează Legea securității și sănătății în muncă – obligă instituțiile și companiile să prioritizeze riscurile identificate pe baza a două criterii clare: probabilitatea de producere și amploarea impactului. Nu există un termen unic valabil pentru toate categoriile de risc.
Practic, riscurile evaluate ca având impact asupra integrității fizice a persoanelor sau bunurilor necesită acțiune imediată sau în cel mai scurt termen operațional posibil. Problemele administrative sau procedurale – proceduri interne neactualizate, fluxuri de aprobare deficitare – urmează planuri anuale cu termene aprobate de conducere, fără aceeași urgență.
De ce termenii de implementare variază în funcție de tipul de risc?
Nu toate vulnerabilitățile identificate de un evaluator de risc au același impact potențial, iar tratarea lor uniform este una dintre cele mai frecvente greșeli organizaționale. Un obiectiv comercial fără supraveghere video funcțională sau fără pază umană în intervalele critice reprezintă un risc activ – nu unul care poate aștepta un ciclu bugetar.
Dincolo de asta, riscurile minore sau strict procedurale pot fi integrate în planuri de remediere cu responsabili desemnați și termene flexibile, validate formal de conducere. Această diferențiere nu este o opțiune, ci parte din logica oricărui sistem de management al riscului matur. Confuzia dintre cele două categorii generează fie urgențe false, fie amânări periculoase.
Rolul evaluatorului de risc în accelerarea planului propus
Un evaluator de risc bun nu se limitează la identificarea problemelor. Planul elaborat de acesta conține măsuri concrete, responsabili identificați și termene realiste – nu recomandări vagi transmise unui singur departament. Dacă raportul nu include aceste elemente, implementarea va fi lentă indiferent de bunele intenții ale conducerii.
Totodată, pentru riscurile legate direct de securitate fizică, colaborarea cu parteneri externi certificați accelerează semnificativ implementarea. Monitorizarea 24/7, paza umană cu agenți atestați și sistemele de control acces nu pot fi improvizate intern. Ele necesită un partener operațional care înțelege contextul legal românesc și poate interveni rapid atunci când evaluatorul de risc a identificat o vulnerabilitate activă. Astfel, planul propus nu rămâne un document, ci devine un set de măsuri cu acoperire reală.
Viteza implementării unui plan de securitate nu este arbitrară – depinde de severitatea riscului, de cadrul legal și de capacitatea operațională a partenerilor implicați. Dacă ai primit recent un raport de evaluare și vrei să înțelegi concret ce măsuri trebuie aplicate prioritar pentru obiectivul tău, echipa New MAO Protect poate realiza o evaluare personalizată și te poate ajuta să construiești un plan structurat pe niveluri reale de risc!